Campania asta campeaza un „da” in mintea ta?

O campanie care pledeaza pentru legalizarea casatoriile intre persoanele de acelasi sex, everywhere. O campanie touchy, concept frumos. Da, oamenii mor putin pe dinauntru atunci cand regreta lucruri pe care nu le-au facut. Toti oamenii. Campania asta in schimb, nu arata neaparat adevaratul voice tone al acestor oameni. Dupa parerea mea, cel putin.

Este cunoscut de toata lumea ca exista o ura si o deranjare din partea ambelor parti. Ideea e ca inteleg, si eu daca as iubi o fata as dori sa o pot tine de mana pe strada, sa o pot saruta la fel de lejer cum il sarut pe iubitul meu. Dar nu e de ajuns ca eu and 1000 others sa fie de acord cu asta. Ura innebuneste, odata incalcat acest principiu, pe care Vasile il are, Vasile va innebuni, pentru ca societatea e prea mare pentru a lupta cu ea si isi va da seama ca un principiu de-al lui, incalcat fiind de catre societate, e un principiu care va ramane in stadiul asta. Dar problema nu e doar Vasile, problema e ca sunt multi, foarte multi ca Vasile si atunci cine e considerat problema? Cei foarte multi ca Vasile sau cei care isi iubesc aproapele, identic din punct de vedere genital?

„Genul” asta de iubire, mentionand ca ghilimelele sunt pentru a ironiza ideea ca exista mai multe tipuri de iubire(referindu-ma strict la iubirea erotica), a existat probabil din totdeauna; sau ma rog, de demul. Insa adevarul este ca niciodata nu a fost tratat ca atare. Mereu a fost ascuns si neacceptat intr-o forma sau alta. Ce inseamna sa faci o campanie de genu’ asta? Sa faci un lucru frumos pentru oameni dar din pacate, nu pentru toti; pentru ca nu ii poti obliga pe ceilalti sa inchida ochii. Despre asta este si vorba. Mai sunt gramezi de ani buni pana cand oamenii vor fi atat de open-minded cum se spune.  Ce inseamna sa atingi rezultat dorit, atunci cand faci o campanie ca asta? Imi imaginez ca in situatia actuala, movement-ul corect al campaniei ar trebui sa fie pe principiul toate cele 7 miliarde de oameni sa spuna un „I do” pentru cei care nu pot spune „I do-ul” lor. Dar de la unii, I do-ul asta nu are de unde veni.

Nu stiu, poate vorbesc prea mult din perspectiva Romaniei. E clar ca toti bunicii care se plimba cu RATB-ul, de exemplu, vor experimenta anumite sentimente nu tocmai placute. This is the fucking reality.

In final, I do accept everybody’s love, but I can’t do more than that. I’m sorry.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s